Pași pentru certificarea FM

Pentru a obține certificarea managementului forestier (FM), organizația trebuie să fie în conformitate cu cerințele standardelor aplicabile elaborate de FSC. Odată ce procesele lor sunt ajustate conform cerințelor standardelor, organizația va fi evaluată de către un organism de certificare independent. Înainte de a obține certificarea FSC, un pas obligatoriu este semnarea Politicii de Asociere cu FSC

Potecă șerpuind printr-o pădure certificată
Pasul
01

Pasul 1

Descarcă standardul relevant

Standardul FSC pentru Management Forestier reprezintă documentul de referință pentru certificarea forestieră si ajută la evaluarea modului de administrare și gospodărire a unei păduri în raport cu factori relevanți de mediu, economici și sociali. 

Standardul FSC pentru Management Forestier a fost adaptat pentru România prin inițiativa Grupului de Lucru pentru Elaborarea Standardului. Procesul a fost finalizat în 2017, iar Standardul aprobat a intrat în vigoare în aprilie 2019.

Notă: Standardul este disponibil și în limba română, într-o versiune tradusă de Grupul de Lucru pentru Elaborarea Standardului. Aceasta versiune nu reprezintă un document oficial, pentru acuratețea informațiilor vă rugăm să consultați versiunea aprobată în limba engleză. 

Pasul
02

Pasul 2

Dacă este necesar, contactează un consultant

Pentru a contribui la calitatea și integritatea sistemului, FSC România promovează serviciile de consultanță. Consultanții cu experiență pot, dacă este necesar, să vă ofere suport în pregătirea pentru audit. 

Pasul
03

Pasul 3

Alege un organism de certificare acreditat și trimite o aplicație pentru certificare

Organismul de certificare îți va cere informații de bază despre organizație, despre suprafețele care vor intra în cuprinsul certificatului, cu scopul de a oferi un cost estimativ legat de audit.

Pasul
04

Pasul 4

Asigură-te că activitățile din planul de management sunt concepute în conformitate cu cerințele standardului

Organizația trebuie să se pregătească pentru vizita de evaluare principală din partea Organismului de Certificare. Pregătirea presupune elaborarea unor proceduri în conformitate cu cerințele standardului, precum și instruirea personalului cheie, responsabil cu implementarea procedurilor. În funcție de structura organizației și procesele de producție, ar putea fi necesar și folositor să consultați și alte standarde: FSC-STD-30-005 V2-0 FM Groups Standard, FSC-STD-01-003 V1-0 SLIMF, pentru care nu există momentan versiunea adaptată pentru România. 

Pasul
05

Pasul 5

Programarea auditului

Organizațiile care doresc să certifice unitatea de management forestier trebuie să treacă printr-o evaluare susținută de un organism de certificare acreditat. În urma acestei evaluări, se emite un raport, în baza căruia se ia o decizie. Pe lângă evaluarea principală, se va programa anual un audit de supraveghere. De asemenea, la finalul perioadei de 5 ani, se va programa auditul de reînnoire a certificatului. 

Pasul
06

Pasul 6

Gata! 

După finalizarea cu succes a auditului, vei primi un certificat FSC și datele certificatului vor fi adăugate în baza de date online FSC. Vei primi un cod de certificat (XXX-FM/COC-000000) și un cod de licență pentru marca înregistrată (FSC-C000000).

Dacă în urma auditului se concluzionează că operațiunile nu sunt în conformitate cu cerințele FSC, veți putea solicita un nou audit după ce ați luat măsurile recomandate în raportul de audit.